Premii obținute de studenții suceveni la cea de-a XII-a ediție a Concursului iTEC Timișoara


Intră acum și în grupul de

În perioada 23 – 25 noiembrie 2018, Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor (FIESC) a reprezentat Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava la cea de-a XII-a ediție a Concursului iTEC Timișoara.

Potrivit unui comunicat de presă, concursul a fost organizat de Liga AC, organizație studențească a Universității Politehnica Timișoara, şi s-a desfășurat sub forma a șase probe distincte: embedded development, algoritmică, web development, game development, graphic design și mobile development. Cele şapte ale FIESC au intrat în concurs la probele embedded development, algoritmică şi web development.

La finalul concursului, primele două locuri la proba de embedded development au fost câștigate de echipe din Suceava, după cum urmează: Locul I: echipa InelX, formată din studenții David Gherasim şi Alexandru-Ilie Măciuc;  Locul II: echipa Skynet, formată din studenții Sili Alexandru și Lorin Cucu.

Restul echipelor FIESC i-au avut în componenţă pe: Lupu Emilian, Scutelnicu Radu-cristian, Ostafe Leonard, Postelnicu Andrei, Popescu Adrian, Grigoriciuc Andrei, Lavric Iulian, Butnariu Denis și Pamparău Cristian.

Sursa citată a menționat că în organizarea acestui eveniment s-au implicat voluntari din mai multe centre universitare, printre care și  membri din organizația ASUS din cadrul USV: Burghelea Alina, studentă la Facultatea de Istorie și Geografie, specializarea Relaţii internaţionale şi studii europene, şi Dranca Antonia, studentă la Facultatea de Științe ale Educației , specializarea Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de